Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

150 de elevi au participat la Atelierele de lucru, meșteșuguri populare, ediția a II-a

În perioada 8-12 August 2018, s-a derulat proiectul Ateliere de lucru, meșteșuguri populare, ediția a II-a.

Locul de desfășurare a fost Parcul central din imediata apropiere a Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
like facebook, suceava, news, stiri
Proiectul a reunit peste 150 de elevi de la școlile gimnaziale, Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului, Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, elevi din diaspora sau veniți în vacanță. Aceștia au învățat, timp de patru zile, tehnicile de confecționare a obiectelor populare tradiționale.

Obiectele populare create de copii sunt expuse în Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului. Elevii au fost îndrumați și sfătuiți să respecte tehnicile de lucru, să fie creativi și originali. Au plecat acasa cu diplome și premii în bani iar la sfârșitul lunii își vor lua acasă lucrușoarele din expozitie.
Proiectul a avut ca scop păstrarea și cunoașterea tradițiilor populare de către tineri cât și transmiterea lor către noile generatii.

Au muncit și au învățat meșterii:
Olărit-Pașcaniuc Dumitru Marginea
Pașcaniuc Angela Marginea
Prelucrarea lemnului-Moldovan Virgil Manastirea Humorului
Măști populare-Cazac Ana Gura Humorului
Prelucrarea pielii-Gavriliu Radu Cristian
Gavriliu Radu Robert
Încondeiat ouă-Fundur Victoria Radauti
Fundur Ancuta Radauti
Morosan Andreea Clubul copiilor Gura Humorului
Țesături populare Hojbota Adriana Manastirea Humorului
Împletituri din sfoară-Cazac Ana Gura Humorului
Podoabe din mărgele-Seredenciuc Vica Suceava
Caraus Camelia–Servcii Multifuncționale Gura Humorului
Pirogravura lemn și os- Zofota Gheorghe Gura Humorului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*