Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Coliziune între un autoturism și o căruță. Două persoane au fost rănite

Miercuri seară, în timp ce conducea autoturismul cu volan pe partea dreaptă pe DJ 209C, din comuna Berchişeşti, un localnic de 29 de ani, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism care circula cu viteză redusă.

like facebook, suceava, news, stiriFără să se asigure corespunzător, spun polițiștii, a intrat în coliziune laterală cu atelajul hipo condus în fața celor două vehicule de un bărbat de 69 de ani, din comuna Berchişeşti. Acesta se angajase la rândul său în efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers prin viraj la stânga cu intenţia de a pătrunde în curtea locuinţei sale.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului atelajului hipo și a unei femei de 66 de ani, din comuna Berchișești, pasager în atelaj. Persoanele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Au fost duşi la spital pentru a li se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face atât conducătorul auto, care nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării manevrei de depăşire, cât şi conducătorul atelajului hipo, care nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării virajului la stânga. În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*