La data de 28 iulie, în timp ce conducea mopedul pe DC Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, un bărbat de 63 de ani, localnic, a pierdut controlul mopedului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu gardul situat pe partea dreaptă a sensului său de mers.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat ş că bărbatul are permisul de conducere suspendat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, arată IPJ Suceava.