Accident produs de un șofer băut pe strada Sucevei din Fălticeni

26 iulie 2018

Un bărbat a urcat băut la volan și a produs un accident, în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, un localnic de 52 de ani a acroşat cu partea laterală autoturismul condus regulamentar pe banda I.

like facebook, suceava, news, stiriDupă producerea evenimentului rutier, conducătorul auto de 52 de ani a parcat autoturismul în garajul din curtea locuinţei sale, după care a revenit la locul producerii accidentului, fiind identificat de către poliţişti şi legitimat.

Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Accident produs de un șofer băut pe strada Sucevei din Fălticeni”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia