Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Ceremonie de absolvire la Școala militară de Jandarmi Fălticeni. Trei elevi, cu cele mai bune rezultate la învățătură, au fost premiați

Vineri, 20 iulie a.c., începând cu ora 10.30, în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni a avut loc ceremonia de absolvire şi acordare a gradului militar de sergent major celor 349 de absolvenții din promoţia octombrie 2017 – iulie 2018 a Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni.

Festivitatea a debutat cu prezentarea onorului domnului colonel Medvichi Cezar, împuternicit adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi salutul tinerei generaţii de subofiţeri jandarmi. A urmat alocuţiunea domnului colonel Postelnicu Ionel, comandantul şcolii și rugăciunea de binecuvântare a promoţiei.
like facebook, suceava, news, stiri
După acest moment, s-a dat citire ordinului inspectorului general al Jandarmeriei, de acordare a gradului de sergent major promoţiei octombrie 2017 – iulie 2018, precum şi a ordinului inspectorului general privind desemnarea şefului de promoţie şi înscrierea numelui acestuia pe placa de onoare.

În continuare, au fost acordate diplome absolvenţilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură, respectiv sg.maj. Ciobanu Marian, sg.maj. Prundar Gheorghe, sg.maj. Brad Camelia, şi a luat cuvântul şeful promoţiei octombrie 2017 – iulie 2018, sergent major Ciobanu Marian (media 9,29).

Din rândul oficialităților participante la activitate au rostit alocuțiuni domnul comisar șef de poliție Radu Cătălin – reprezentant al M.A.I., domnul Coman Cătălin – primarul municipiului Fălticeni, și doamna Adomnicăi Mirela Elena – prefectul județului Suceava.

După discursul domnului colonel Medvichi Ceazar împuternicit adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române a urmat defilarea absolvenţilor în aplauzele asistenţei şi pe ritmurile Muzicii Militare ale Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt” Iaşi.

În aceeaşi zi, subofiţerii au fost repartizaţi la grupările mobile ale Jandarmeriei Române și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, în funcţie de media generală de absolvire, urmând a se prezenta la unităţile operative începând cu data de 30 iulie a.c.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*