Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 380 de profesori suceveni vor susține, miercuri, examenul de definitivat

Peste 380 de profesori suceveni s-au înscris pentru examenul de definitivat din acest an. Examenul de definitivat va avea loc pe 18 iulie 2018, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava, s-au înscris 385 de candidați, fiind 39 de discipline.

like facebook, suceava, news, stiriCandidaţii vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu cerințe speciale, care au solicitat acest lucru.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie a.c. la centrele de examen şi pe site-l: definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat,  în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00.  Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.

Cadrele didactice promovate  dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută  de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*