Digul care protejează stația de captare a apei potabile de la Berchișești, afectat de inundații, va fi reparat cu 2,7 milioane de lei.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a discutat cu prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, și consilierul de stat Radu Țipișcă, dar și reprezentanții ACET în acest sens.
Edilul susține că apa nu a intrat în stația de captare, fiind luate imediat măsuri de protecție, iar din acest motiv nu a fost afectată furnizarea apei potabile către populație.
„Sperăm ca Guvernul să ne dea aceşti bani, așa ni s-a promis din partea consilierului de stat, să refacem acest dig, să nu mai fie probleme, să nu fie pusă în pericol alimentarea cu apă în municipiul Suceava”, a spus Ion Lungu.
Ultimele reabilitări la acest dig s-au făcut în urmă cu 13 ani.