Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Poliția avertizează: ”Atenție la cumpărăturile făcute în mediul online!”

Polițiștii îi avertizează pe cei care preferă cumpărăturile pe internet că infractorii pot construi site-uri false cu oferte de nerefuzat, prin care, de fapt, vă fură datele cardului şi vă golesc contul.

În luna iunie, a fost lansată simultan, la nivelul a 28 de state europene, o campanie de prevenire şi conştientizare intitulată generic #BuySafe, PaySafe, iar în această perioadă este organizată Operaţiunea E-Commence 2018, o acţiune de combatere comună, desfășurată de organismele de aplicare a legii din statele participante, inclusiv România.
like facebook, suceava, news, stiri
În prezent, aproximativ 80% din fraudele cu carduri sunt comise online. Rețelele de socializare sunt folosite pentru a crea magazine online care vând orice produs la jumătate de preț. Când un cumpărător comandă un produs prin intermediul acestora, infractorii efectuează achiziția – adesea foarte scumpă – prin intermediul unor carduri ale căror date sunt furate/contrafăcute.

În cadrul campaniei ,,Turism în Siguranță”, având în vedere faptul că se preconizează o intensificare a activităților de plată electronică dar și a celorlalte mijloace de plată în lei și valută în contextul întoarcerii în țară a persoanelor care lucrează în străinatate, în perioada iulie – august 2018, polițiștii suceveni derulează activități de prevenire și informare pentru prevenirea fraudelor.

O primă activitate de amploare s-a desfășurat în perioada 06 – 08 iulie cu prilejul oragnizării ,,Zilelor Municipiului Rădăuți”. Avân în vedere fluxul sporit de persoane care au participat la activitățile culturale și artistice organizate, polițiștii au fost în mijlocul cetățenilor și au promovat recomandări preventive. De asemenea, s-au purtat discuții și cu agenții comerciali prezenți pentru responsabilizarea acestora și conștientizarea pericolelor.

Au fost distribuite materiale preventive către un număr de peste 500 de persoane.
Polițiștii au prezentat câteva reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele online:
– verificați dacă dispozitivul pe care îl folosiți pentru a efectua achiziții online este configurat în mod corespunzător și conexiunea de internet este sigură;
– există anumite indicii care vă ajută să identificați o fraudă. Dacă sunteți victima unei fraude online, sesizați poliția! Dacă ați cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizați de asemenea banca emitentă;
– verificați-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunțați imediat banca emitentă dacă observați plăți sau retrageri pe care nu le-ați efectuat dumneavoastră.

Din cauza dimensiunii internaționale și virtuale a acestei infracțiuni, măsurile investigative sunt foarte complexe. În comiterea acestui gen de infracțiuni sunt implicați nu doar infractori individuali, ci și grupări de crimă organizată.
De asemenea, există indicii cu privire la specializarea infractorilor și a conexiunii cu alte infracțiuni, precum phishing, atacuri informatice, crearea și utilizarea unor site-uri web și  conturi pe rețele de socializare în scopul săvârșirii de infracțiuni.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*