Accident din cauza vitezei! Șofer rănit după ce a intrat cu mașina într-un podeț

10 iulie 2018

Luni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177, din comuna Mănăstirea Humorului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un localnic de 30 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune laterală cu un podeţ din zonă.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural, spun polițiștii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia