Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a dat de înțeles, vineri, la Câmpulung Moldovenesc, că nu mai tolerează nicio zi de întârziere la lucrările de la pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc.
„Proiectul a fost demarat în anul 2009 și iată că nici în ziua de astăzi nu suntem gata deși Ministerul și-a onorat toate obligațiile pe care le-a avut către autoritatea publică locală. Domnul primar ne-a dat asigurări că, până la sfârșitul toamnei, pârtia o să fie finalizată. Așteptăm, dar o să mai venim în zonă să ne asigurăm că nu o să ne trezim și la iarnă în aceeași situație ca anul trecut. Iarna asta nu vreau să tai o panglică, vreau să vin aici și să văd turisti care schiază”, a spus Bogdan Trif, Ministrul Turismului.
Vineri, Ministrul Turismului a fost în control la pârtia de schi, unde, personal, a vrut să verifice stadiul lucrărilor de la Câmpulung Moldovenesc care au tot fost întârziate de ani de zile. Ministrul s-a arătat nemulțumit din cauza lipsei de interes a autorităților locale și județene.
Bogdan Trif consideră că este inadmisibil ca reprezentanții Consiliului Județean Suceava să nu aloce bani pentru asfaltarea drumului de acces către pârtia de schi, după ce Ministerul Turismului a finanțat investiția pentru construcția a 2,8 km de pârtie, în proporție de 90% (64.000.000 lei).