Un șofer beat criță a ajuns cu mașina într-un gard, apoi s-a răsturnat

5 iulie 2018

Un accident produs de un șofer beat criță a avut loc pe DN17, în comuna Pojorâta. Miercuri seară,  în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, un bărbat de 38 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat bordura din beton de pe marginea acostamentului și gardul unui imobil, după care, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
like facebook, suceava, news, stiri
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia