Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Doi tineri din Vicovu de Jos, aflați într-o mașină, au luat-o la fugă printr-un lan de porumb când au văzut polițiștii. Ce aveau de ascuns

Duminică, în jurul orei 01.00, în timp ce acționa pe raza comunei Voitinel, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, care a oprit, iar două persoane au coborât din autoturism și au fugit în terenul cultivat cu porumb din apropiere.

În urma activităților operative întreprinse de polițiști, cei doi tineri din autoturism au fost identificați ca fiind doi minori de 16 ani, din comuna Vicovu de Jos.

like facebook, suceava, news, stiriTotodată, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 23.05.2013, iar minorul de 16 de ani ce a condus autoturismul, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*