În cadrul manifestărilor de promovare a patrimoniului cultural național al românilor de pretutindeni, Muzeul Bucovinei marchează Ziua Universală a Iei la Consulatul General al României în Cernăuți.
În perioada 22 iunie – 22 iulie a.c., Serviciul Etnografie organizează expoziția „Cămașa tradițională cu altiță” , care cuprinde imagini cu mostre de altițe și cămăși tradiționale care datează din secolul al XIX-lea și care fac parte din colecția veche a muzeului, documente etnografice ale patrimoniului cultural.
![]()
În cadrul acestei manifestări culturale în Anul european al patrimoniului, va fi susținută și o conferință legată de valoarea și autenticitatea cămășii tradiționale cu altiță, marcă identitară a portului popular românesc.
Expoziția are loc ca urmare a colaborării instituționale între Consulatul General al României în Cernăuți și Muzeul Bucovinei, prin parteneriatul de susținere a proiectelor culturale dedicate obiceiurilor și tradițiilor populare românești.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia