Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina, sâmbătă seară, pe DN17B. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DN 17B, între localitățile Cotârgași și Pietroasa, un autoturism răsturnat, iar în ambulanța sosită la fața locului, pe conducătorul auto, Petru Găină, un localnic de 59 de ani, care prezenta leziuni minore.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.