Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Au intrat cu mașina într-un cap de pod! Trei tineri au fost răniți

Un accident rutier a avut loc, duminică, după ce șoferul unei mașini a urcat beat la volan și a ajuns cu autoturismul într-un cap de pod. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 04.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, din direcţia Liteni către Udeşti, Florin Ursu, un localnic de 23 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod.

În urma accidentului, conducătorul auto şi doi tineri de 19 și 22 de ani, Andrei Gabriel Turcanu și Tudor Hurmuzache, ambii din orașul Liteni, pasageri în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
like facebook, suceava, news, stiri
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează Poliția Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*