Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Mopedist de 16 ani imobilizat de polițiști după o urmărire

Sâmbătă, în jurul orei 01.25, în timp ce acționa pe strada Calea Cernăuți, din oraşul Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui moped însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea pe o distanță de aproximativ 1 km, ocazie cu care, tânărul ce conducea vehiculul s-a dezechilibrat, a căzut și după ce s-a ridicat, a fugit, fiind prins, imobilizat și condus la sediul poliției, unde, a fost identificat ca fiind un minor de 16 ani, din comuna Vicovu de Jos.
like facebook, suceava, news, stiri
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Mopedist de 16 ani imobilizat de polițiști după o urmărire | Moldova24

Lăsați un comentariu

*