Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Detalii șocante! Suceveanul care și-a măcelărit întreaga familie a încercat să-și ia viața în arest

Suceveanul Florin Buliga, care, la sfârșitul lunii martie, și-a ucis soția și pe cei doi copii, a încercat să se sinucidă în arest. Criminalul și-a scobit o gaură în antebrațul stâng, în timp ce colegii de celulă dormeau, și a încercat să își smulgă venele cu dinții, dar la un moment dat a fost observat de ceilalți arestați, care au dat alarma, potrivit unor surse judiciare, scrie Libertatea.
Aflat de aproape 40 de zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Florin Buliga a dat primele semne că viața după gratii e un calvar pentru el. Buliga, care și-a ucis soția și pe cei doi copii ai lor, cu mai multe lovituri de cuțit, a încercat să se sinucidă în arest.

Noaptea, pe când cei cinci colegi de celulă dormeau, bărbatul și-a scobit, cu un cuțit din plastic, o gaură la încheietura mâinii stângi. Și-a făcut o rană de vreo cinci centimetri lungime, trei lățime și adâncă de un centimetru. A «săpat» până la tendon. Apoi, a încercat să-și smulgă venele cu dinții. Nu a reușit sau nu a mai vrut, nu se știe, însă nu a dus până la capăt actul suicidal. Apoi, a fost observat de ceilalți arestați, care au dat alarma”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

La câteva zile de la acest incident deosebit de dur consumat în arestul IPJ Brașov, Buliga a fost audiat de procurorii brașoveni. Anchetatorii l-au întrebat, din nou, dacă regretă ce a făcut.

Dacă aș da timpul înapoi, i-aș omorî pe toți din familie și azi! Nu regret nimic din ce am făcut”, le-a spus criminalul, care aproape că și-a pierdut cumpătul când investigatorii au rostit numele soției sale, au precizat sursele judiciare.

Pe toată durata audierilor, Florin Buliga – care a stat numai în picioare și a afișat o stare de agitație – nu a putut fi convins să participe la reconstituirea judiciară a crimelor, pe care, în felul lui, le-a motivat într-un jurnal personal căruia i-a spus ”un fel de testament”.

Nici nu a vrut să audă de reconstituirea judiciară atunci când a fost întrebat de procurori. A refuzat categoric să participe, e dreptul lui. A spus că nu mai vrea să mai intre vreodată în casa aia și că nu vrea nimic din lucrurile care, până la comiterea celor trei omoruri, au fost și ale lui. Vrea ca tot ce au avut ei (n.r. soții Buliga) să ajungă la părinții Monicăi . Bani, bunuri, firmă…”, mai spun sursele citate.

Acum, Florin Buliga se află sub ”lupa” medicilor legiști de la Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, care au declanșat procedura de expertizare psihologică. Din acest motiv, criminalul a fost transferat la Penitenciarul Jilava, unde va rămâne pe toată perioada derulării procedurilor medicale, care vor stabili dacă a avut sau nu discernământ atunci când și-a ucis soția și pe cei doi copii ai lor.

Primele evaluări ar arăta că bărbatul a avut discernământ când a ucis, chiar dacă mult scăzut. Însă, expertiza nu este finalizată, e în desfășurare. În aceste condiții, cel mai probabil, va face pușcărie pe viață. Va trebui să execute minimum 30 de ani zi la zi, cum se spune, și apoi să intre în comisia de liberare condiționată. Dar se pare că suportă foarte greu detenția. Fumează extrem de mult, nu mănâncă. A slăbit vreo cinci kilograme. Acum e foarte slab”, au spus surse apropiate anchetei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*