Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Impact violent! Un tânăr din Marginea a distrus doi stâlpi și a rămas cu mașina suspendată

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Marginea, a produs un accident violent pe o alee din municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor, duminică,  în timp ce conducea autoturismul pe strada Teodor Stefaneli din municipiul Suceava, un tânăr de 20 ani, din comuna Marginea, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns pe o alee pietonală care face legătura cu strada Petru Mușat, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit doi stâlpi metalici, rămânând suspendat.
like facebook, suceava, news, stiri
Din accident, a rezultat avarierea autovehiculului și distrugerea stâlpilor metalici. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, au precizat reprezentanții Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*