Un șofer beat a produs un accident duminică, în jurul orei 01.30, pe pe str. Ghe. Doja din municipiul Suceava, apoi a plecat de la locul respectiv.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a fost identificat la aproximativ 500 m de locul producerii accidentului, acesta fiind un localnic de 24 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.