Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doar o treime dintre primăriile din județul Suceava și-au respectat obligația legală de a publica grila salarială pe site. Vezi unitățile administrative unde nu s-a respectat legea!

Cetățenii au dreptul să știe cum sunt folosiți banii publici, la care contribuie prin taxe și impozite. În urma unei analize făcute de grupul de inițiativă civică „Rădăuțiul civic” a reieșit faptul că numai 39 din 114 primării din județul Suceava respectă obligația prevăzută de lege de a publica grila salarială pe site.

Legea salarizării nr. 153/2017 adoptată anul trecut, instituie obligația de asigurare a transparenței veniturilor salariale pentru toate instituțiile și autoritățile publice carora li se aplică (deci inclusiv primăriilor), atât la sediu, cât și pe pagina de internet, prin afișarea listei cu funcțiile publice și salariile brute, sporurile și alte beneficii. Aceste informații trebuie afișate de 2 ori pe an, în datele de 31 martie și 30 septembrie. Dacă o instituție nu își publică grila salarială, conducătorii instituțiiel (în cazul primăriilor, primarii) riscă o amendă între 5.000 de lei și 10.000 de lei. (conform art. 33 din aceeași lege).

like facebook, suceava, news, stiriPentru a le facilita cetățenilor accesul la informație, grupul de inițiativă civică « Rădăuțiul civic » a realizat o hartă interactivă a județului unde se pot vedea localitățile care au afișat și cele care nu au afișat această grilă.

E îngrijorător că din cele 114 primării, două treimi nu-și respectă această obligație, iar 11 nici măcar nu au un site funcțional. Altele nu au paginile web actualizate de ani de zile. Ne întrebăm unde se publică proiectele de Hotărâri de Consiliu Local, astfel încât cetățenii să poată participa la dezbaterea publică? Unde sunt publicate declarațiile de avere și de interese, o altă obligație prevăzută de lege? Unde sunt făcute publice posturile scoase la concurs? Cum pot cetățenii să afle de deciziile locale care-i privesc? În anul 2018, ar trebui să meargă cetățenii zilnic pe la avizierul primăriei ca să mai afle ce decizii sunt luate sau cum se cheltuie banii publici? Noi credem că este necesar un minim efort din partea autorităților pentru a asigura informarea corectă și la timp a cetățenilor asupra folosirii banilor publici, o normalitate la urma urmei.” arată echipa Rădăuțiul Civic.

Comunele care nu au un site funcțional al Primăriei sunt următoarele: Berchişeşti, Dolheşti, Drăguşeni, Dumbrăveni, Fîntînele, Frătăuţii Vechi, Frumosu, Izvoarele Sucevei, Satu Mare, Siminicea, Şerbăuţi. Dincolo de cele 11, multe site-uri ale primăriilor sunt fie făcute sub forma unui ghid turistic, fie nu mai au informații actualizate de câțiva ani.

Echipa Rădăuțiul Civic a transmis o adresă primăriilor care nu au afișat acest document pe site până la acest moment, solicitându-le să își respecte obligația prevăzută de lege, pentru a nu risca nicio amendă. De asemenea, a fost realizată și o hartă interactivă disponibilă pe www.radautiulcivic.ro, unde cetățenii pot să vadă salariile brute ale personalului public și pot chiar să contacteze primăriile din localitățile lor. Analiza a fost făcută pe parcursul câtorva săptămâni, prin activitatea voluntară a echipei Rădăuțiul Civic care și-a asumat misiunea de a promova cetățenia activă, educația civică și buna guvernare, într-un mod independent și non-partizan.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doar o treime dintre primăriile din județul Suceava și-au respectat obligația legală de a publica grila salarială pe site. Vezi unitățile administrative unde nu s-a respectat legea! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*