Expoziţie de fotografie la USV. „Maroc: o natură splendidă și o cultură autentică“

7 mai 2018

În perioada 3 - 11 mai 2018, sub genericul „Maroc: o natură splendidă și o cultură autentică”, Anissa Taouil Hassouna expune la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava o serie de fotografii pe care artista le-a realizat în orașe din diferite zone ale Marocului, care surprind monumente, stilul de viață al oamenilor și spații naturale splendide. De asemenea, ea prezintă publicului sucevean câteva obiecte artizanale, precum portul tradițional al femeilor, „Takchita” și „Gandoura”, eșarfe berbere și articole de încălţăminte, obiecte decorative din lemn și ceramică.

like facebook, suceava, news, stiriÎn plus, vizitatorii pot răsfoi și colecția de poezie My Book of Many Colors (2017), scrisă în cinci limbi, pentru a îşi face o idee despre literatura marocană, despre caracteristicile, temele și tehnicile ei. Pe lângă faptul că este studentă Erasmus în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea limba spaniolă, Anissa Taouil Hassouna este profesor de limba engleză la Facultatea de Litere Mohammedia, din cadrul Universității Hassan II-Casablanca, pictor și poet.

În deschiderea expoziției sale, ea a declarat: „Sper, prin expoziția mea, să ofer o perspectivă asupra Marocului, poporului său, naturii splendide și culturii autentice. Marocul merită vizitat pentru istoria sa bogată, oamenii toleranți, ospitalieri și generoși și atracțiile naturale magice. Sunteți toți invitați să îl vizitați și să vă bucurați de el, cum mă bucur eu de viața mea aici în România, o țară a cărei cultură are multe lucruri în comun cu cea marocană“.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia