Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Beat mort și fără permis de conducere, un bărbat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Un accident rutier produs de un bărbat beat mort a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în comuna Dărmănești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că duminică, la ora 23.15, în timp ce conducea autoturismul pe DC 38, din comuna Dărmănești, un localnic de 45 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
like facebook, suceava, news, stiri
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Beat mort și fără permis de conducere, un bărbat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat | Moldova24

Lăsați un comentariu

*