Un accident cu patru victime a avut loc vineri, puțin după miezul nopții, din cauza unui șofer începător. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, între localitățile Ilișești și Stroiești, un tânăr de 18 ani din comuna Pătrăuți, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, a unei tinere de 18 ani din comuna Zamostea și a două minore, una de 15 ani din comuna Șcheia și cealaltă de 17 ani, din comuna Todirești, pasagere în autoturism.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, arată IPJ Suceava.