De beat ce era, un șofer a intrat cu mașina într-un accident rutier. Totul s-a petrecut duminică seară, pe strada Armatei din Fălticeni.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Armatei din municipiul Fălticeni, un localnic de 33 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un indicator rutier.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.