Consiliul Județean (CJ) Suceava va aloca 3.000 de lei din fondul de rezervă bugetară, cu titlul de ajutor, pentru două persoane aflate în extremă dificultate.
Potrivit proiectului care se va afla pe ordinea de zi a consilierilor județeni în ședința din 26 aprilie, cele două persoane care au nevoie urgentă de sprijinul financiar au prezentat „documente temeinic justificate”.
Ambele persoane, Adi Burduja și Avram Hariga, sunt din comuna Pătrăuți și vor primi câte 1.500 de lei.