Doi bărbați răniți după ce s-au răsturnat cu mașina. Șoferul era beat

23 aprilie 2018

Doi bărbați au fost răniți într-un accident care a avut loc luni, în jurul orei 01.17. În timp ce conducea autoturismul pe DC 46, din comuna Horodnic de Jos, pe fondul vitezei excesive, un localnic de 45 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

like facebook, suceava, news, stiriDin accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unui bărbat de 25 ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează reprezentanții Poliției Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Doi bărbați răniți după ce s-au răsturnat cu mașina. Șoferul era beat”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia