Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Aproximativ 50 de jandarmi suceveni vor asigura ordinea la evenimentele sportive și religioase din week-end

În perioada imediat următoare, aproximativ 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente sportive si religioase la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.

Jandarmii suceveni vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a următoarelor manifestări:
meciul de fotbal din cadrul Ligii a II-a dintre echipele A.C.S. Foresta Suceava și C.S. Afumați, pe stadionul ,,Areni” din municipiul Suceava, 21 aprilie; meciurile de fotbal din cadrul Ligilor a IV-a și a V-a disputate pe stadioanele din localitățile Ciprian Porumbescu, Broșteni, Pojorîta și Moara, 22 aprilie; manifestări religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Voroneț, 23 aprilie.
like facebook, suceava, news, stiri
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

Posturile de jandarmi montane din localităţile Gura Humorului, Frasin, Suceviţa, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Broşteni vor intensifica acţiunile pe traseele turistice, în zona unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Aproximativ 25 de jandarmi montani vor acţiona zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate, precum şi pentru respectarea prevederilor privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor de picnic, jandarmii recomandă cetățenilor:
să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri;
să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;
să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;
să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate.
Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Aproximativ 50 de jandarmi suceveni vor asigura ordinea la evenimentele sportive și religioase din week-end | Moldova24

Lăsați un comentariu

*