Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit, in a doua zi de Paşte, la o locuință particulară din municipiul Suceava.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la podul și acoperișul locuinței, precum și la acoperișul unei construcții anexe, alipită de casă, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la o proprietate învecinată.
Au ars astereala acoperișului casei pe 120 de metri pătrați și acoperișul construcției anexă pe 80 de metri pătrați. S-au degradat aparate electrocasnice, elemente de mobilier și de tâmplărie, unelte, tencuiala de la etajul casei, instalația electrică și altele.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici au acordat primul ajutor medical pentru două persoane de sex feminin, care au suferit atacuri de panică. Una dintre acestea, în vârstă de 79 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe, pentru investigații suplimentare. Cea de-a doua, în vârstă de 47 de ani, a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:00, iar pompierii au salvat o pisică, parterul casei, garajul, bunuri materiale și gospodăria învecinată.