Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trei cervide, de 28.000 de euro, împușcate de un braconier. Bărbatul, trimis în judecată

Trei cervide, de aproape 28.000 de euro, au fost împușcate de un braconier, iar acum acesta a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. D.S.  este cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea a trei infracţiuni de braconaj, o infracţiune de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și o infracţiune de uz de armă fără drept.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 23 spre 24 august 2017, posibil împreună cu alte persoane care nu au fost identificate, a pătruns cu un autoturism de teren pe fondul de vânătoare de pe raza comunei Cârlibaba în locul numit „Zâmbroslav-Muncel” aparţinând Direcţiei Silvice Suceava unde, fără a fi deţinător legal al unei arme letale, fără a deţine autorizaţie de vânătoare şi fiind în afara perioadei legale de vânătoare la speciile respective, a folosit un proiector pentru iluminare pe timp de noapte şi a braconat prin împuşcare trei cervide cauzând în felul acesta un prejudiciu în sumă de 28.000 Euro cu o armă de foc ce nu a fost găsită, după care a abandonat autoturismul şi vânatul pe un teren aflat în gestiunea Direcţiei Silvice Suceava prin intermediul Ocolului Silvic Cârlibaba, loc în apropierea căruia a şi fost depistat ulterior de către organele de poliţie.

Totul a ieșit la iveală după ce  un martor a observat că pe drumul forestier axial Ţibău se deplasa din direcţia D.N. 18 către zona Măgura Mare un autoturism de teren cu viteză redusă, iar din interior o persoană manevra un proiector care lumina terenurile din vecinătatea drumului. Autoturismul de teren avea numere de înmatriculare emise de către autorităţile din Bulgaria, iar în interiorul acestuia se aflau două persoane dintre care un bărbat mai corpolent era la volan, iar altul pe locul pasagerului din dreapta faţă, acesta din urmă coborând din maşină şi spunându-i martorului că se aflau acolo pentru a căuta o stână, după care au afirmat se vor deplasa în zona Măgura Mare. Martorul a sesizat autorităţile cu atribuţii în domeniul vânătorii, respectiv Ocolul Silvic Cârlibaba.

Ulterior, în jurul orei 05:30, în dimineaţa zilei de 24.08.2017, un alt martor a sesizat telefonic lucrătorii Postului de Poliţie al Comunei Cârlibaba cu privire la faptul că în locul numit Muncel, pe raza comunei Cîrlibaba, judeţul Suceava, se află un autoturism de teren care nu-şi justifică prezenţa, fiind posibil la braconat.

În urma deplasării lucrătorilor de poliţie judiciară la faţa locului împreună cu lucrătorii silvici din cadrul Ocolului Silvic Cârlibaba s-a constatat că aspectele sesizate se confirmau, în sensul că în locul susmenţionat a fost identificat autoturismul de teren cu numere de înmatriculare emise de către autorităţile din Bulgaria (depistat anterior), autoturism care era cu portierele încuiate, avea pană la roata din stânga faţă, iar în interiorul acestuia se observau două cervide decedate posibil prin împușcare.

Tot cu acel prilej, pe drumul forestier care asigură accesul în zona respectivă, a mai fost observat un alt autoturism de teren, ai cărui ocupanţi au întors și au demarat în trombă spre comuna Cârlibaba la vederea autoturismului Poliției, iar din interiorul acelui autoturism s-au auzit strigăte ale ocupanților „Fugi!, fugi!”.
În acele împrejurări, lucrătorii de politie au întreprins măsuri urgente de verificare a zonei, în urma cărora a fost identificat inculpatul D.P.S. ca fiind şoferul autoturismului de teren cu numere de înmatriculare emise de către autorităţile din Bulgaria. Acesta a susţinut că se afla acolo pentru a căuta lemne de foc și a culege ciuperci din flora montană spontană.

În autoturismul de teren cu numere de înmatriculare emise de către autorităţile din Bulgaria au fost identificate trei cadavre ale unor cervide împuşcate şi mai multe bunuri care prezentau interes în cauză, respectiv un proiector, un cuţit tip macetă şi un briceag, toate obiectele fiind specifice celor folosite la comiterea infracţiunii de braconaj.
S-a procedat şi la examinarea celor trei cadavre ale cervidelor găsite împuşcate, stabilindu-se astfel că primul era o femelă de căprior cu vârsta de aproximativ 3 luni şi greutatea de circa 15 Kg, al doilea era un cerb mascul cu vârsta aproximativă de un an şi 6 luni şi greutatea de circa 140 Kg, iar al treilea era un alt cerb mascul cu vârsta aproximativă de un an şi 6 luni şi greutatea de circa 150 Kg.
S-a efectuat necropsia celor trei animale, constatându-se că moartea a fost violentă, produsă cu armă de foc, ceea ce a produs leziuni incompatibile cu viaţa.

Inculpatul D.P.S. nu este deţinător legal de armă letală şi nici al unui permis de vânătoare.
În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară s-a stabilit că nu a fost emisă nici o autorizaţie de vânătoare în zona Zâmbroslav – Muncel de pe raza comunei Cârlibaba pentru inculpatul D.P.S., cu atât mai mult cu cât data comiterii infracţiunilor (23/24.08.2017) este în afară perioadei legale de vânătoare pentru speciile braconate conform anexei 1 din Legea nr.407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Trei cervide, de 28.000 de euro, împușcate de un braconier. Bărbatul, trimis în judecată | Moldova24

Lăsați un comentariu

*