Administratorul unei societăți comerciale din municipiul Suceava a fost sancționat după ce polițiștii și specialiștii de la DSVSA au găsit pește ținut în condiții improprii în unitatea comercială a acestuia.
La data de 28 martie 2018, ora 12.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Suceava, în cooperare cu specialişti din cadrul D.S.V.S.A. Suceava, au desfăşurat activităţi specifice pe raza municipiului Suceava, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi a activităţilor ilicite de comerţ cu peşte şi subproduse din peşte, ocazie cu care, au constatat faptul că o societate comercială desfăşura activităţi de comerţ cu produse piscicole fără provenienţă legală şi cu încălcarea normelor de igienă din punct de vedere sanitar veterinar.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, conform H.G. nr.984/2005, a administratorului societăţii, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Suceava, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 5,5 kg produse din peşte, în valoare de aproximativ 110 lei, fiind trasate și termene de remediere a deficienţelor sanitar veterinare constatate.
Ulterior, echipa de control a depistat un bărbat de 48 de ani, tot din municipiul Suceava, care comercializa fără documente de provenienţă, cantitatea de 68 kg de peşte din specia caras.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.12/1990, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 68 kg de peşte, în valoare de 1.360 lei.