Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Accident cu trei victime într-o intersecție din Suceava din cauza unui șofer care a trecut pe roșu la semafor

Un accident cu trei victime a avut loc într-o intersecție din municipiul Suceava din cauza unui șofer care a trecut pe roșu la semafor.

Duminică seară, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava, ajuns la intersecția semaforizată cu strada Bistriței, un bărbat de 68 de ani din municipiul Fălticeni nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o localnică de 37 de ani angajată regulamentar în efectuarea virajului la stânga de pe strada Bistriței către B-dul 1 Decembrie 1918.
like facebook, suceava, news, stiri
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorilor auto şi a unei femei de 68 de ani, pasageră în celălalt autoturism.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident cu trei victime într-o intersecție din Suceava din cauza unui șofer care a trecut pe roșu la semafor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*