Incendiu la o gospodărie din Sucevița din cauza unei afumătorii

23 martie 2018

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit, joi seară, cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Sucevița.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la acoperișul unei construcții corp comun, care îngloba un adăpost de animale, un depozit de furaje și un atelier de tâmplărie, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la o anexă gospodărească.
Incendiul a fost lichidat la ora 22:20.

A ars acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați. Au mai ars circa 3 tone de fân și 8 metri cubi lemn de foc și s-a degradat instalația electrică.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc deschis, provenit de la o afumătorie.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexa gospodărească, cu bunurile aferente, precum și două ovine și 11 păsări de curte.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Incendiu la o gospodărie din Sucevița din cauza unei afumătorii”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia