Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Polițiștii din Câmpulung și Vatra Dornei, nevoiți să prindă infractori cu autospeciale vechi, cu peste 400.000 de km rulați

La Câmpulung Moldovenesc a avut loc ședință ATOP la care au participat mai mulți primari, polițiști, consilieri locali.

În urma discuțiilor, s-au identificat principalele probleme cu care se confruntă comunele din zona respectivă. Astfel că este nevoie de suplimentarea numărului de polițiști la nivel de comună, în vederea creșterii vizibilității și implicit a autorității structurilor M.A.I. din județ, fapt ce se poate realiza prin prezența activă a lucrătorilor de poliție în zonele aglomerate, în vederea prevenirii tulburării ordinii publice; întreprinderea de măsuri pentru asigurarea continuității la posturile de poliție, având în vedere că programul de lucru adoptat de IPJ Suceava – 12 ore cu 24 ore libere, respectiv 12 cu 48 ore libere, face ca să nu se poată asigura prezența unui polițist la sediul postului de poliție respectiv; dar și realizarea de către organele de poliție din localitate a unor instruiri lunare cu elevii, precum și participarea reprezentanților ISU, poliție, jandarmerie la ședințele și lectorate cu părinții.

like facebook, suceava, news, stiriDe asemenea, este foarte importantă asigurarea de fonduri pentru achiziționarea unor autospeciale noi, în condițiile în care autospecialele din dotarea posturilor de poliție din zona Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei au o vechime de peste 10 ani și un număr de peste 400.000 km rulați, iar acestea nu mai prezintă siguranță pe drumurile publice, acesta fiind un aspect cu care se confruntă și Postul de Poliție Breaza.

Alte concluzii la care s-au ajuns sunt: identificarea surselor de finanțare pentru programele specifice comunității rrome și încheierea unor parteneriate cu ONG-urile, având în vedere faptul că problemele cu care se ocupă acestea sunt concrete și ușor identificabile; continuarea procesului de derulare a unor campanii de informare privind fenomenul infracțional, prin intermediul mass-media, precum și informarea comunității despre mecanismele de prevenție a criminalității prin afișaje locale, în paralel cu realizarea unui schimb de informații și promovarea bunelor practici între comune prin crearea unor rețele regionale de schimb de informații, creșterea ponderii serviciilor prestate de poliție către populație, în ansamblul activităților desfășurate, ținând cont de particularitățile și specificul fiecărei zone și de aspectul dinamic al societății, în condițiile în care un parteneriat stabil cu comunitatea reprezintă o bază solidă pentru prevenirea și combaterea fenomenelor antisociale, acest lucru putând fi realizat prin implementarea unor parteneriate vizând creșterea gradului de ordine și siguranță publică între instituțiile descentralizate (primărie, poliție, școli, biserică, medici, reprezentanți ai comunității); cerularea de acțiuni comune de către poliția locală cu poliția municipală, Detașamentul de Jandarmi și cadrele didactice din unitățile de învățământ pentru reducerea absenteismului școlar, precum și acțiuni comune cu lucrătorii poliției municipale pentru depistarea agenților economici care comercializează băuturi alcoolice minorilor.

S-a vorbit și despre promovarea prevederilor Legii 333/2003 și a HG nr. 301/2012 privind paza bunurilor și informarea agenților economici, dar și a proprietarilor de locuințe și a caselor de vacanță pentru luarea măsurilor necesare în vederea prevenirii furturilor; asigurarea în continuare a condițiilor de desfășurare a taberelor pentru copii, care vor cuprinde acțiuni pe linia prevenției delincvenței în rândul minorilor; inițierea de propuneri pentru modificarea legislației deoarece, în multe cazuri, finanțarea școlilor/elev, nu permite ca din bugetului școlilor să fie angajat personalul de pază (cu toate acestea, asigurarea protecției elevilor și personalului încadrat la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor va fi asigurată prin încheierea unor contracte cu firme de pază); îmbunătățirea și extinderea sistemului video de supraveghere stradal existent în comuna Ciocănești, precum și continuarea colaborării cu Postul de Poliție Ciocănești pe linia dotării căruțelor cu tăblițe reflectorizante; prezența polițiștilor din cadrul Secției 11 Poliței Rurală Pojorîta și Postul de Poliție Pojorîta în zona școlilor, dar mai ales la trecerile de pietoni, dimineața și la amiază, pentru a preveni unele accidente, mai ales în zona Școlii cu cls I-IV, aflată în vecinătatea DN 17.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Polițiștii din Câmpulung și Vatra Dornei, nevoiți să prindă infractori cu autospeciale vechi, cu peste 400.000 de km rulați | Moldova24

Lăsați un comentariu

*