Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Incendiu la o gospodărie din Botoșana! Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale

Foto: Arhiva

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Botoșana, Cacica, Comănești și Arbore, au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu 7 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Botoșana, potrivit unui comunicat al ISU Suceava.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței și al bucătăriei de vară, cu pericol de propagare la anexele gospodărești și la o casă învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 3:45.

Au ars acoperișul casei pe aproximativ 150 de metri pătrați, acoperișul bucătăriei de vară pe 60 de metri pătrați, obiecte de mobilier, bunuri casnice și electrocasnice. S-au degradat pereții portanți și tavanul locuinței, precum și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești și locuința învecinată.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. SEVER IACOBAN says:

    MA INTREB : ORASUL CAJVANA ARE SAU NU POMPIERI, AUTOSPECIALE DE STINGEREA INCENDIILOR DOAR E ORAS, NU INTELEG CUM VIN MASINI DE LA SOLCA, CACICA,ARBORE SI DIN CAJ VANA CARE E LA 1 KM DE BOTOSANA N-A TRIMIS NICIUN ECHIPAJ,…RASPUNSUL E RETORIC..NU AU,..E CEVA FOARTE RUSINOS!AU O MASINA CARE E CASATA DEMULT!
    MIE IMI ESTE RUSINE CU DENUMIREA DE ORAS!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*