Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 100 de social-democrați suceveni vor participa la Congresul PSD de la București

Vineri, 02.03.2018, începând cu orele 15.00 s-au desfășurat, la Cacica, activitățile Conferinței Extraordinare Județeane PSD Suceava. La lucrările conferinței au participat primarii PSD din județul Suceava, președinți ai organizațiilor locale PSD, consilierii județeni, membrii Biroului permanent județean, parlamentarii suceveni: senatorii Ioan Stan și Virginel Iordache, deputații Maricela Cobuz, Nechifor Cătălin-Ioan și Emanuel Havrici, precum și delegați ai organizațiilor locale din cadrul Organizației Județene PSD Suceava.

În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul, senatorul Ioan Stan, președintele Organizației Județene PSD Suceava, care a arătat scopul conferinței subliniind importanța momentului. Ioan Stan a subliniat faptul că această Conferință are o importanță deosebită în activitatea de partid, invitând participanții la un dialog sincer atât pe probleme de partid cât și pe probleme administrative. În acest context, primarii au ridicat o serie de probleme administrative cu care se confruntă subliniind deschiderea autorităților centrale la problemele punctuale ale comunităților.

S-au făcut referiri la creșterile salariale subliniidu-se faptul că acestea erau necesare pentru creșterea calității actului administativ precum și pentru creșterea nivelului de trai al salariaților. Astfel, prin majorările etapizate prevăzute în Legea salarizării unitare aprobate în vara anului trecut, s-au majorat succesiv salariile personalului medical, ajungând începând cu 1 martie 2018, la grila de salarizare din 2022. În ceea ce privește personalul didactic, salariile de bază vor crește cu 20% de la 1 martie. Spre exemplu, un medic primar va avea un salariu brut de 13.338 de lei, față de 6.010 lei, ajungând și până la 4000 de euro cu plata gărzilor. Cât despre profesori, salariul unui profesor cu o vechime de 25 și 30 de ani va ajunge la 5.246 lei.

În cadrul discuțiilor s-au ridicat o serie de probleme referitoare la proiectul ,,Utilități și mediu”, la modul de derulare a programului PNDL 2, la restricțiile neproductive ale Legii achizițiilor publice.
S-au aprobat delegații pentru Congresul PSD ce va avea loc pe data de 10.03.2018, la Sala Palatului, în București. Organizației județene PSD Suceava i s-a alocat un număr de 106 delegați, fiind unul dintre cele mai însemnate din cele care au fost repartizate tuturor organizațiilor județene. Acest lucru a avut la bază scorurile electorale obținute de organizația județeană și numărul de membri din fiecare județ.

Un alt punct pe ordinea de zi a Conferinței Județene a fost propunerea de modificare a statutului PSD. Propunerile făcute au fost pertinente și aprobate în unanimitate de către participanți.
Au luat cuvântul primari, președinți ai Organizațiilor locale și consilieri județeni. În unanimitate și-au exprimat susținerea față de conducerea națională a PSD și față de guvernarea social-democrată făcându-se apel la unitate, echilibru și intelepciune – elemente esențiale pentru realizarea programului de guvernare propus alegătorilor.

În urma discuțiilor purtate, delegații au hotărât adoptarea a două rezoluții :
rezoluția de susținere a dl. Liviu Nicolae Dragnea la funcția de președinte al Partidului Social Democrat.
rezoluția de susținere a Guvernului PSD-ALDE.
Rezoluțiile propuse au fost adoptate în unanimitate de voturi.

Sursa: Comunicat PSD


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*