Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cresc tarifele la RCA. Câţi bani vom scoate, în plus, din buzunar pentru asigurările obligatorii

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat vineri tarifele de referinţă pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii (RCA).
Tariful mediu pentru persoanele juridice este cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice – cu 11% mai mare.

„Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.

Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât şi creşteri de valoare”, precizează ASF.

Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic.

Acum – precizează ASF – şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare”.

Potrivit ASF, la data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din poliţele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din poliţe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din poliţe. Astfel, ca urmare a modificării legislaţiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut”, menţionează ASF.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referinţă este un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul poliţelor auto obligatorii şi reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă.

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Sursa: RomaniaTv.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*