Poliția Română caută soluții mai bune pentru asigurarea continuității serviciului polițienesc. Având în vedere unele materiale jurnalistice prezentate în ultimele zile, MAI face următoarele precizări:
De-a lungul timpului, indiferent de numărul de angajați pe care Poliția Română i-a avut la dispoziție, posturile de poliție comunale nu au avut niciodată program non-stop.
Așadar, această situație a existat chiar și atunci când Poliția Română nu se confrunta cu acest deficit mare de personal și indiferent de acordarea sporului de 40%.
În comunicările publice făcute până acum, s-a precizat că activitatea de poliție nu se întrerupe după programul de lucru de 8 ore și că Poliția nu lucrează doar până la ora 16.00, așa cum s-a încercat să se inducă în mod fals, în opinia publică.
Faptul că un post de poliție comunal își închide activitatea după programul de lucru nu înseamnă că serviciul polițienesc este suspendat până ziua următoare. În fiecare localitate din mediul rural, după programul de lucru, intervențiile se asigură pe principiul „cel mai aproape de locul evenimentului intervine”.
Organizarea acestei intervenții, după orele de program, este atributul șefilor unităților teritoriale ale Poliției Române, acest lucru realizându-se prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor structuri (posturi de poliție comunale, secții de poliție rurale, etc.), se precizează într-un comunicat al MAI.
SI DE CE AR TREBUI SA AIBA PROGRAM NON-STOP CA ORICUM HOTII SANT OCOLITI DE MILITIE,CE SA FACA SA-SI MAI ANGAJEZE NISTE RUDE IN MILITIE,NISTE AMANTE, NISTE FINI,CUMATRI SI ALTE RUBEDENII, NU VEDE-TI CA INFRACTORII NU SANT DERANJATI NICIODATA DAR FEMEILE CARE SE CEARTA ,DA ,MILITIA SE OCUPA CU PUSUL PUMNULUI IN GURA ORICUI LE DERANJEAZA NEAMURILE LOR SI CU URMARIREA CELOR CARE NU SANT PE PLACUL LOR,ATAT,IN REST NU FAC NIMIC PT. CE SA PUNA ALTI MILITIENI CA SA FACA CE??????