Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din comuna Marginea, a fost găsit mort, joi, într-o casă aflată în construcție din municipiul Rădăuți.
El era spânzurat de o grindă a clădirii. Tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio pentru a-și motiva gestul șocant.
La locul respectiv au ajuns de urgență polițiștii, care au întocmit un dosar penal. Cadavrul tânărului a fost ridicat și dus pe mâna medicilor legiști, care vor efectua necropsia.