Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două alerte meteo valabile pentru întreaga țară. Potrivit ANM, în intervalul 02 februarie, ora 22 – 03 februarie, ora 20 sunt așteptate intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 februarie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (3 februarie) aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a țării se vor cumula în medie 15…20 l/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1800 m, vor predomina ploile și, în special în masivele vestice și nordice, se vor înregistra prin cumulare cantități de apă de 25…30 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 100 km/h și va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania și pe arii mai restrânse în restul țării.
A doua alertă intră în vigoare pe 03 februarie, ora 20 și va ține până pe 04 februarie, ora 20. Începând de sâmbătă seara (3 februarie), la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind și spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest și centru precipitațiile, în general slabe, vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Local se va forma ghețuș sau polei. Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, cu precădere în sud și în est, cu rafale în general de 50…55 km/h.