Administratorul unei firme care prelucrează material lemnos a fost prins, vineri, de inspectorii de la Garda Forestieră și polițiși cu un transport ilegal de lemne de aproximativ 40.000 de lei. S. Z. din comuna Frumosu circula cu un camion încărcat cu 50,12 mc de cherestea, fără niciun act, pe drumul forestier din Vama. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei, iar transportul de lemne i-a fost confiscat.
Tot vineri dimineață, în aceeași zonă, a mai fost oprit un camion, care transporta de la Moldovița către Valea Moldovei un volum mai mare cu cca 12 mc față de cel scris pe documentele de însoțire. Și de această dată lemnul a fost confiscat, iar firma de care aparține a primit o amendă de 6.000 de lei.
Lemnul confiscat a ajuns în depozitul de la Dragoșa, al Ocolului Silvic Vama.
„Urmează să efectuăm verificări la operatorii economici implicați în transporturile respective și să identificăm sursele lemnului tăiat ilegal”, a declarat inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.