Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Modificări în programul de lucru al polițiștilor de la secția Burdujeni și compartimentul Criminalistic din Rădăuți

Preşedintele din cadrul Biroului Teritorial al SNAP Suceava, Grumăzescu Vasile, însoțit de prim vicepreşedinte al SNAP, Mandache Constantin, din cadrul B.Ex.C. Bucureşti, au participat, joi, la o şedință organizată la sediul IPJ Suceava, având ca temă de discuție schimbarea programului normal de lucru de la nivelul Secției de Poliție Burdujeni din cadrul Poliției municipiului Suceava şi de la nivelul Compartimentului Criminalistic din cadrul Poliției municipiului Rădăuți.

În urma demersurilor efectuate de SNAP, s-a convenit ca programul normal de lucru la Secția de poliție Burdujeni să se desfăşoare în ture de 12 ore serviciu urmate de 24 ore liber, respectiv 12 ore serviciu urmate de 48 ore liber, iar pentru Compartimentul Criminalistic Rădăuți să se realizeze în ture de 24 ore serviciu urmate de 48 ore liber, respectiv 24 ore serviciu urmate de 72 ore liber.

„Polițiştii din cadrul acestor structuri vor beneficia de toate drepturile pecuniare ce li se cuvin conform noului program de lucru. Pe viitor, organizația noastră sindicală intenționează, doreşte şi va întreprinde măsurile necesare în vederea schimbării formei organizării programului normal de lucru pentru polițiştii din cadrul formațiunilor proximitate şi judiciar la nivel județean, cât şi celor din compartimentele criminalistic, cu scopul de a nu mai efectua permanență la domiciliu”, susține Grumăzescu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Modificări în programul de lucru al polițiștilor de la secția Burdujeni și compartimentul Criminalistic din Rădăuți | Moldova24

Lăsați un comentariu

*