Formația momentului, Carla’s Dreams, va concerta la Suceava pentru nu mai puțin de 69.000 de lei (TVA inclus). Atât va achita Primăria municipiului Suceava pentru ca artiștii să urce pe scenă, luna viitoare, la concertul în aer liber organizat pentru marcarea a 630 de ani de la atestarea documentară a orașului Suceava.
Timp de două zile, 10 și 11 februarie, vor avea loc mai multe concerte, pentru toate gusturile. Concertul Carla’s Dreams va avea loc sâmbătă, 10 februarie, de la ora 19.00.
Printre artiștii care vor mai urca pe scenă se numără Ansamblul „Ciprian Porumbescu” (25.000 de lei), Trupa 9 (10.000 lei) și Unison Band (10.000 lei), dar va fi și un concert de muzică simfonică pentru 36.800 de lei.