Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Notari din Suceava amendaţi cu aproape 3 milioane lei, pentru că aveau onorarii mai mari decât cele legale

Consiliul Concurenţei a amendat Camera Notarilor Publici Suceava şi 72 de notari publici din Suceava şi Botoşani, membri ai acestei organizaţii, pentru că au realizat tabele cu onorariile minimale stabilite pentru cele mai importante acte şi proceduri notariale, mult mai mari decât cele stabilite de Ministerul Justiţiei.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.810.243 lei (aproximativ 600.000 euro) Camera Notarilor Publici Suceava şi 72 de notari publici din Suceava şi Botoşani, membri ai acestei organizaţii.   Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei, declanşate în mai 2015, având ca obiect încălcarea regulilor de concurenţă de către Camera Notarilor Publici Suceava şi membrii acesteia prin stabilirea unei grile de onorarii minimale având valori mai ridicate decât onorariile minimale aprobate prin ordin al Ministrului Justiţiei, scrie Adevarul.

Astfel, notarii publici din judeţele Suceava şi Botoşani au realizat tabele cu onorariile minimale stabilite pentru cele mai importante acte şi proceduri notariale, diferenţiate pentru fiecare dintre judeţele Suceava şi Botoşani.   Punerea în aplicare a onorariilor minimale a fost facilitată de către Camera Notarilor Publici Suceava, care a distribuit tabelele cu onorarii minimale către notarii activi, în special prin e-mail, dar şi direct, în cadrul unor reuniuni special convocate. De asemenea, ele au fost afişate pe website-ul Camerei Notarilor Publici Suceava şi transpuse într-o aplicaţie informatică.

Ca urmare, în judeţele Suceava şi Botoşani, onorariile minimale au fost puse în practică de toţi notarii publici, intraţi în profesie anterior declanşării investigaţiei, cu excepţia unuia care s-a delimitat public de această practică ilegală (după punerea în aplicare). De asemenea, un notar public a recunoscut participarea la înţelegere şi a beneficiat de o reducere a amenzii cu 15% din nivelul de bază.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Notari din Suceava amendaţi cu aproape 3 milioane lei, pentru că aveau onorarii mai mari decât cele legale | Moldova24

Lăsați un comentariu

*