Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Material lemnos de peste 10.000 de lei, confiscat și peste 140 de amenzi date de polițiști în urma unor controale

Polițiștii Biroului de Combaterea a Delictelor Silvice – IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat,  în perioada 04- 11 ianuarie, o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de obiective, exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice.

În urma controalelor efectuate au fost constatate 4 infracțiuni.
De asemenea, pentru neregulile şi abaterile identificate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.000 lei.
Totodată, au fost confiscaţi 54,84 m.c. material lemnos în valoare de 10.042 lei.

Spre exemplu, pe B-dul Bucovina din oraşul Gura Humorului, polițiștii au identificat și oprit pentru control, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 38 de ani din orașul Frasin, care transporta material lemnos și care, a prezentat pentru control, 2 avize de însoţire a căror perioada de valabilitate era expirată. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 34,38 m.c. lemn de foc de esență fag, în valoare de 3.953 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gura Humorului.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Material lemnos de peste 10.000 de lei, confiscat și peste 140 de amenzi date de polițiști în urma unor controale | Moldova24

Lăsați un comentariu

*