Un bărbat de 31 de ani a urcat la volan cu permisul suspendat și băut și a produs un accident, luni seară, pe raza comunei Mălini, apoi a părăsit locul accidentului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, un conducător auto a surprins și accidentat grav un bărbat de 40 de ani, din comuna Mălini, care se afla pe partea carosabilă, după care, a părăsit locul faptei și a abandonat vehiculul la o distanță de aproximativ 2 km de locul producerii evenimentului.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pe timpul cercetărilor, la locul faptei s-a prezentat o femeie de 25 de ani, din municipiul Suceava, care a declarat faptul că, ea a condus autoturismul în care se afla ca pasager și soțul ei de 31 de ani, din comuna Mălini.
Cei doi soți au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru femeie și de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbat, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În urma investigațiilor, poliţiştii au stabilit faptul că, autoturismul a fost condus de bărbatul de 31 de ani, care are dreptul de a conduce suspendat, sens în care, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la data de 09.01.2018, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și ”conducerea unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.