Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Copilaș de doi ani din județul Suceava, cu suspiciune de rujeolă, mort la spital

spitalul judetean suceavaUn copilaș, în vârstă de doi ani, din județul Suceava, nevaccinat, este suspectat că ar fi murit din cauza rujeolei. Copilașul, dintr-o familie din Mitocu Dragomirnei, a ajuns la Spitalul Județean marți, iar joi a decedat.

Dacă se confirmă că rujeola i-a adus moartea micuțului, acesta ar fi al 39-lea deces din cauza acestei afecțiuni, în România. Deocamdată, însă, se fac investigații.

„Nu se poate confirma încă asta. S-a luat toată serologia, s-a trimis la București, dar abia săptămâna viitoare vin rezultatele”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Mihai Ardeleanu.

Până în prezent au fost confirmate 10.307 de cazuri de rujeolă în România. În săptămâna 1- 5 ianuarie 2018 au fost raportate încă 28 de cazuri nou confirmate în 7 judeţe şi în municipiul Bucureşti, Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.

Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Copilaș de doi ani din județul Suceava, cu suspiciune de rujeolă, mort la spital | Moldova24
  2. Șase cazuri de rujeolă, de la începutul anului, în județul Suceava | SuceavaNews.ro
  3. Copilașul de doi ani, diagnosticat cu rujeolă, care a murit, luase virusul în spital | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*