Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Studenții USV, la „BNR- Zilele porților deschise pentru studenții economiști”

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava au participat, pe parcusul lunii decembrie 2017, la activitățile ce au avut loc la sediul Agenției Suceava a Băncii Naționale a României, sub egida proiectului „BNR –Zilele porților deschise pentru studenții economiști”.

„Universitatea suceveană este implicată, alături de universităţi de prestigiu din ţară, în proiectul ACADEMICA, care urmăreşte consolidarea dialogului dintre banca centrală, mediul economic instituţional şi comunitatea academică, contribuind astfel la dezvoltarea cunoaşterii în domeniul economico-financiar şi la susţinerea procesului de formare a tinerilor specialişti în domeniul financiar-bancar‟, declară decanul facultătii, profesor universitar dr. Carmen Năstase.

La activităţile educaţionale organizate la sediul BNR– filiala Suceava au participat 115 studenţi de la programele de studii Administrarea afacerilor, Contabilitate şi informatică de gestiune și Afaceri internaţionale.

„BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” este un proiect adresat studenţilor şi cursanţilor şcolilor doctorale, având ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere, în mediul universitar, a activităţii băncii centrale, a rolului, funcţiilor şi implicaţiilor deciziilor acesteia în economia românească.

Lectori în cadrul manifestării: Elena Siretean – Director BNR Agenţia Suceava, cu tema „Inflația și rolul Băncii Naţionale a României în asigurarea stabilităţii prețurilor”, Carmen Boghean – conferențiar universitar dr. în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice și Administrație Publică, USV, cu tema „Prețurile și evoluția acestora în România”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Studenții USV, la „BNR- Zilele porților deschise pentru studenții economiști” | Moldova24

Lăsați un comentariu

*