Un bărbat care a comis o tâlhărie a fost ridicat de poliţişti cu două zile înainte de Anul Nou. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Botoşani au depistat, vineri, pe raza municipiului Botoşani un bărbat de 37 de ani, din municipiul Suceava, pe numele căruia Judecătoria Botoşani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Bărbatul a fost condus la Penitenciarul Botoşani, în vederea încarcerării.