Un accident rutier cu șase victime a avut loc, în Ajun de Crăciun. Un microbuz a intrat într-un parapet, duminică, pe DN17, pe raza satului Valea Putnei, comuna Pojorâta.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă, pe DN 17, pe raza localității Valea Putnei, un bărbat de 45 de ani, cetățean ucrainean, nu a adaptat viteza pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic de pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, un bărbat de 43 de ani, o femeie de 42 de ani și o minoră de 12 ani, cetățeni germani, o femeie de 41 de ani și o minoră de 13 ani, ambele cetățeni ucraineni, toți pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportați cu ambulanțele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.
Microbuzul implicat în accident este din Ucraina.
„La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. În microbuz se aflau 6 persoane, printre care și doi copii. După evaluare, cinci persoane, inclusiv copiii (două fete de 12 și 13 ani), au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe al spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc. Din fericire, toate persoanele implicate în accident erau conștiente și cooperante cu salvatorii. La locul intervenției a rămas doar șoferul microbuzului, acesta refuzând transportul la spital”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.