Societate comercială din Moldovița amendată cu 3.000 de lei după un control al polițiștilor și inspectorilor de la Garda Forestieră

22 decembrie 2017

O patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama a identificat, joi seară, parcat în curtea unei societăți din comuna Moldovița, o autoutilitară cu remorcă încărcată cu material lemnos de esenţă răşinoase, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul Gărzii Forestiere Suceava și prezența administratorului societății.

Astfel, în urma controlului avizelor de însoţire, echipa de control a stabilit faptul că, ansamblul auto transporta cantitatea de 41,79 m.c. lemn rotund de esență răşinoase, însă cele două documente aveau termenul de valabilitate expirat.

Cu ocazia audierilor, conducătorul auto, un localnic de 43 de ani, a declarat faptul că, ansamblul auto s-a defectat în jurul amiezii zilei de 21.12.2017, astfel că, l-a parcat în locul identificat de poliţiști.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că acesta nu a sesizat conform legii, întreruperea transportului de material lemnos, iar cele două avize de însoţire a mărfii nu prezentau menţiunile asupra acestui aspect la rubrica corespunzătoare.

Mai mult, în urma inventarierii materialului lemnos, specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul de 43 de ani transporta cantitatea de 45,839 m.c. lemn rotund de esență răşinoase și nu cea din documente, iar autoutilitara nu deţine o asigurare obligatorie RCA valabilă, cea prezentată pentru control fiind expirată din 09.11.2017.

„În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto de 43 de ani pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 modificată, sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 3.000 lei a societății comerciale, proprietară a autovehiculului pentru încălcarea Legii nr.132/2017 și confiscarea materialului lemnos în valoare de aproximativ 18.000 lei, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Moldoviţa”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Societate comercială din Moldovița amendată cu 3.000 de lei după un control al polițiștilor și inspectorilor de la Garda Forestieră”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia